fbpx

GOLDRING SA


Administrator

Ce este un administrator?

Un administrator este o persona fizică sau juridică care conduce o instituție, o echipă, o companie și efectuează toate sarcinile necesare pentru a duce la îndeplinirea obiectivelor unei societăți.
Funcția de administrator poate fi realizată de o persoană cu capacitate deplină de exercițiu.

Potrivit legii, nu pot deține funcții de administrator, persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru anumite infracțiuni civile.

Care este rolul unui administrator?

Administratorii sunt răspunzători pentru: existența registrelor cerute de lege și ținerea lor corectă, realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale, respectarea îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.
Sarcinile pot include utilizarea de programe informatice specializate și înțelegerea cerințelor. De asemenea, poate exista nevoia de a fi în contact cu clienții – prin e-mail, telefon sau întâmpinând vizitatorii.
Un administrator poate face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, cu excepția restricțiilor arătate în actul constitutiv. Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel puțin o lună înainte de ziua stabilită pentru ședința adunării generale, situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent, însoțită de raportul lor și de documentele justificative

Care sunt competențele necesare unui administrator?

Competențele necesare pe care un administrator ar trebui să le dețină sunt:
• Minuțiozitate și atenție la detalii
• Abilitatea de a lucra în echipă
• Abilitatea de a lucra individual
• Empatie și înțelegere
• Flexibilitate
• Abilități excelente de comunicare verbală
• Competențe în materie de servicii pentru clienți
• Capacitatea de a utiliza cu competență un computer și principalele pachete software

 

< Vezi alți termeni bursieri

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 

 

Noutati
 
educația financiară

Cum influențează educația financiară viitorul copiilor?

De ce este importantă educația financiară? Educația financiară este definită ca un proces esențial care ajută indivizii să își îmbunătățească înțelegerea produselor financiare, a conceptelor economice și a riscurilor asociate ...
Citește mai mult

Goldring susține sportul de performanță din România

Goldring, o firmă de brokeraj investițional de top, are plăcerea de a anunța sponsorizarea a două evenimente sportive majore din 2024: meciul de tenis din Cupa Davis dintre România și China și Serenity ...
Citește mai mult
5 pași portofoliu

5 pași pentru un portofoliu de investiții adaptat nevoilor tale

Există un portofoliu universal care să fie potrivit pentru toată lumea? Cu siguranță, răspunsul este nu. Fiecare persoană are scopuri, obiective, toleranță la risc și abordări diferite. În articolul următor, ...
Citește mai mult
 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA