Conform reglementărilor Mifid II, un operator de piață înseamnă una sau mai multe persoane care administrează și/sau operează activitatea unei piețe reglementate și care poate fi însăși piața reglementată.
Pentru a funcţiona legal, un operator de piaţă are obligația să solicite A.S.F. autorizaţia de funcţionare în vederea organizării şi administrării pieţelor reglementate de instrumente financiare. A.S.F. nu poate acorda autorizaţia unui operator de piaţă, dacă acesta nu dispune de capital social, respectiv capital iniţial, care să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 5 milioane euro, calculat la cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României la data depunerii cererii. Activitatea de administrare a pieţelor reglementate/SMT/SOT se realizează cu respectarea cerinţelor impuse de Legea nr. 126/2018, de Regulamentul (UE) nr. 600/2014 şi de Regulamentul delegat (UE) nr. 2017/584 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare în care sunt precizate cerinţele organizatorice pentru locurile de tranzacţionare, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) nr. 2017/584.
Operatorul de piață din România este Bursa de Valori București.
< Vezi alți termeni bursieri